Noutati

  În urmă cu câțiva ani, Adunarea Generală a ONU a decis ca 20 martie să fie un moment de sărbătoare. Sărbătorim Ziua Mondială a Fericirii. ICCV celebrează cu această ocazie,...
În urmă cu câțiva ani, Adunarea Generală a ONU a decis ca 20 martie să fie un moment de sărbătoare. Sărbătorim Ziua Mondială a Fericirii. ICCV celebrează cu această ocazie, propunând o...
În urmă cu câțiva ani, Adunarea Generală a ONU a decis ca 20 martie să fie un moment de sărbătoare. Sărbătorim Ziua Mondială a Fericirii. ICCV celebrează cu această ocazie, propunând o serie...
În urmă cu câțiva ani, Adunarea Generală a ONU a decis ca 20 martie să fie un moment de sărbătoare. Sărbătorim Ziua Mondială a Fericirii. ICCV celebrează cu această ocazie, propunând o serie...
În urmă cu câțiva ani, Adunarea Generală a ONU a decis ca 20 martie să fie un moment de sărbătoare. Sărbătorim atunci Ziua Mondială a Fericirii. ICCV celebrează cu această ocazie, propunând o...
În urmă cu câțiva ani, Adunarea Generală a ONU a decis ca 20 martie să fie un moment de sărbătoare. Sărbătorim atunci Ziua Mondială a Fericirii. ICCV celebrează cu această ocazie, propunând o serie...
Call for applications CDCDI Summer School ”Advocacy and migration policies”   The summer school is a CDCDI project, implemented in partnership with our Institute. Target group: MA & PhD...
*NOU: a fost incarcat documentul „Methodology for working with young people in rural areas and within the child protection system”, autori Gabriela Neagu si Claudia Petrescu (19.01.2017) *NOU: a fost...
On 15.11.2016, ICCV hosted the presentation of the GESIS Panel, done by Steffen Pötzschke. The presentation is part of GESIS Roadshow. One may review/listen to the presentation as podcast or as...

Utilizator

Indicatori subiectivi de satisfacție cu viața și posibilități de măsurare a fericirii

În urmă cu câțiva ani, Adunarea Generală a ONU a decis ca 20 martie să fie un moment de sărbătoare. Sărbătorim atunci Ziua Mondială a Fericirii. ICCV celebrează cu această ocazie, propunând o serie de postări despre sărăcie și bunăstare subiectivă. Începând de astăzi și până luni vă propunem perspective diferite, semnate de cercetători ai Institutului.

Prima postare aparține prof.dr. Elena Zamfir și vorbește despre locul fericirii în mixul calității vieții.

 

 

Indicatori subiectivi de satisfacție cu viața și posibilități de măsurare a fericirii

Multiplu  determinată și multiplu condiționată, calitatea vieții se referă la  starea reală (condiții exterioare proprii societății și mediului natural-ecologic ) raportată la nevoi, asteptări, aspirații ale omului. Prin aceasta, calitatea vieții implică o structură, prin excelență, evaluativă. Definițiile curente ale calității  vieții au încercat pe rând să lămurească specificul relațional al conceptului prin accentuarea semnificației pe care o capătă în această relație, omul și  condița umană. În majoritatea lor definițiile au  inclus ambele perspective de analiză: cea obiectivă, a stării reale a mediului de viață și cea subiectivă care exprimă starea vieții percepută, raportată la om.  Ca un concept strict evaluativ, calitatea vieții depinde atât de  starea reală a vieții la un moment dat, dar și de aprecierile foarte diferențiate subiectiv (evident, pe baza unor criterii de  evaluare). De aceea, calitatea vieții, ca un concept sintetic,  se supune atât unei cauzalității sectoriale propriu fiecărui  domeniu/ component al ei, dar și celei care rezultă din opțiuni, așteptări, principii, valori, norme ce stau la baza unor strategii de viață individuale. Acestea din urmă sunt  foarte diferențiate subiectiv, dependende de nivel de educație, de cultură, de sistem de valori, de tip de profesie-stil de viață, de vârstă, de sex etc. Calitatea vieții include, pe lângă indicatorii obiectivi și numeroși indicatori subiectivi cu referire directă la specificitatea, identitatea fiecărui domeniu particular al vieții: calitatea vieții profesionale, a vieții de familie, a stării de sănătate, a stării educaționale, a mediului natural, ecologic, calitatea relațiilor interumane, calitatea guvernării, a serviciilor instituționale,  etc.  

Miscarea  indicatorilor subiectivi globali și parțiali  de satistfacție cu viața, dezvoltată în special în sfera cercetărilor academice, a dus la apropierea calității vieții de vechea tematică filozofică a fericirii.

Dorința de a măsura cantitatea de  fericire a fost parțial acoperită de indicatorii subiectivi de satisfacție cu viața. Interesant este faptul că problematica fericirii prin raportare la calitatea vieții a reapărut în atenția cercetării întro formă adaptată din perspectiva științei  moderne.  Sunt multe fire care unesc cele două tematici: calitatea vieții și fericirea. Măsurarea componentelor fericirii/ a satisfacției subiective cu viața  solicită și un răspuns, de loc simplu, la întrebarea  „Cine și cum măsoară”.

Modalitățile concrete din cercetările privind calitatea percepută a vieții pe baza indicatorilor subiectivi   indică gradul de satisfacție individual-subiectivă  ( Well-Being), concept adesea  suprapus peste cel al fericirii.  Gradul de satisfacție cu viața depinde atât de calitatea condițiilor de viață, ca date obiectiv, cât și de tipul și nivelul de aspirații subiective. Sociologia, prin cercetările sale, a accentuat complementaritatea obiectiv-subiectiv în definirea calității vieții.  În fapt însă, indicatorii de satisfacție cu viața ( specifici și fericirii) sunt cei care indică / măsoară calitatea vieții. Indicatorii subiectivi ai calității vieții măsoară percepția observatorilor asupra propriei lor vieți și a reacțiilor lor față de aceasta (E Zamfir, 1997 Psihologia socială). De aceea, oamenii au așteptări strict personalizate când se gândesc la fericire. Datorită diferențelor de statut socio-profesional, a caracteristicilor variate de  personalitate, a nivelului diferit de formare și educație, a apatenenței lor la anumite  grupuri sociale și a orientărilor politice deosebite etc., persoanele percep viața foarte individualizat/subiectiv ( așa cum sugerează teorema lui Thomas).  Aducând în prim plan teorema lui Thomas explicăm de ce oamenii nu acționează în situații strict obiective, așa cum ele apar ca exterioare lor ,  ci în situații așa cum sunt definite/înțelese  subiectiv. Aici nu se vrea a se spune că realitatea obiectivă exprimată  prin indicatorii săi strict obiectivi, nu este importantă. Această semnificație a teoremei lui Thomas are în vedere că și definițiile subiective ale realității, indiferent că sunt adecvate sau eronate , constituie o parte importantă a vieții. Ele exprimă percepțiile, trăirile persoanei în fața unor realității exterioare, date obiectiv, care influențează modul de gândire și comportamentul nostru în acțiunile individuale. Mișcarea indicatorilor subiectivi devine astfel o promisiune de actualitate  pentru măsurarea componentelor fericirii. Satisfacția subiectivă cu viața  solicită și un răspuns, de loc simplu, la întrebarea  „Cine și cum măsoară”.

Indicatorul major, propriu stării generale de satisfacție cu viața este unul sintetic, rezultat al gradului nostru de satisfacție cu  toate domeniile vieții. Includem în acest indicator beneficii umane importante, rezultate ale creșterii economice dar și ale dezvoltării sociale și umane, cu impact direct în satisfacția cu viața. Acestea se referă la: standard de viață, venit, ocupare, stare financiară, situație familială, relații interpersonale și de vecinătate, participare socială  etc. De aceea, satisfacția cu viața nu se reduce la o simplă cauzalitate de tip creștere economică: “Convertirea Binelui economic în Bine uman nu este una automată, strict mecanicistă. De regulă, ea se supune unei corelații descrescânde” (vezi legea corelației descrescânde,p. 263 Elena Zamfir, 1989). Primele etape ale creșterii economice sunt asociate cu valori înalt semnificative pentru satisfacția cu viața. Pe măsură ce se acumulează bogăția economică, scad însă unitățile de satisfacție cu viața. După un timp,  gradul de satisfacție cu viața nu mai corelează direct pozitiv cu factori ai creșterii economice (visul bogăției nelimitate cu răspuns popular- banii nu aduc fericirea- Mitul Fata Morgana, etc). În timp, prioritățile economice sunt înlocuite de alte priorități ale vieții care apar  cu necesitate în prim plan, ca nevoi, aspirații/așteptări noi ale împlinirii omului. Alte tipuri de creștere, o creștere umană și socială sunt presupuse și cerute de evoluția viitoare a ființei (liniște, securitate, echilibru în dezvoltare, relații civilizate, competență și responsabilitate, eliminarea corupției, a haosului, a violenței, a conflictelor de orice natură etc)... 

Un exemplu aici: Recent, jurnaliști, analiști, oameni politici au fost intrigați/mirați de rezultatele unui sondaj European privind Calitatea vieții, date comparative ( *vezi Infografice, Eurostat 2016, Calitatea vieții.)  Ei considră un paradox faptul că românii, desi aparțin  țării cu cei mai mulți  săraci din Europa, au un grad de satisfacție cu viața la media și chiar peste media europeană.

 

După datele Eurostat 2016: Calitatea vieții

După datele Eurostat 2016: Calitatea vieții


Dincolo de metodologia utilizată aici, care poate face obiectul unei analize distincte, teoriile psiho-sociologice privind nivelul de formare al aspirațiilor ne pot fi de folos. Explicații pentru acest paradox pot fi multiple. Este știut că diversitatea imensă în formarea nivelului de aspirație este dependentă atât  de cadrele vieții exterioare dar  si de așteptările subiective interioare.Așa se explică de ce,  în condiții de sărăcie severă, de lipsuri mari pentru grupuri vulnerabile,  înțelegerea fericirii/satisfacției subiective cu viața este redusă/coborâtă adesea la nevoi strict biologice-de supraviețuire : hrană, locuință, securitate etc. Toate aceste nevoi elementare ale omului, întro normalitate a organizării sociale și umane, prin însuși dreptul fundamental al omului la viață, se presupun a fi automat asigurate. Desigur, există social, și  un nivel al aspirațiilor impus de un cadru de referință valoric al societății, așa cum apare pe fundalul unei dezvoltări sociale, culturale, morale etc la un moment dat. Deseori, mai ales la nivelul cunoașterii comune, apare tentația de a banaliza consistența teoretică a conceptului de fericire .  Se pornește de la premiza simplă că fericirea definește seria unor evenimente cu semnificație pentru  trăirile subiective: o  stare spirituală de mulțumire/împlinire, rezultat al unor acțiuni cu sens pentru viață.

Probabil că românii foarte săraci, datorită  stării de deprivare materială severă, au un nivel de aspirație foarte redus comparativ cu cei care au o viață normală. Datorită greutăților vieții, e explicabil ca  așteptările să fie  centrate pe nevoi de supraviețuire biologică și mai puțin pe cele spirituale, de realizare personală. Satisfacerea acestor nevoi elementare biologic sunt considerate de cei nevoiași ca împlinire, satisfacție personală sau chiar fericire.   Câteva  exemple aici.  Frecvent auzim: sunt fericit că am ce să mănânc azi, sunt fericit că am o casă cu acoperiș bun, sunt fericit că mi-am luat umbrela pentrucă afară plouă, sunt fericit că am avut un discurs frumos azi, sunt fericit că am colegi buni la servici etc. Toate acestea , întro normalitate a unei organizări moderne a  vieții la nivel social și/sau  individual, sunt incluse. Este normal să ai colegi buni întro organizare rațională/eficientă a instituțiilor. Este normal să ai ce mânca în fiecare zi. Este normal să ai un acoperiș deasupra capului.Este normal să ai un discurs bun dacă rolul tău azi este de orator și ești bine pregătit. Este normal să ai un mediu pozitiv, stimulativ  la muncă și colegi bine pregătiți profesional dacă instituția/organizația are un  management performant. Este normal să-ți iei umbrela  și să  te gândești înainte de a ieși din casă cum să te pregătești  dacă te uiți la prognoza meteo etc.  Adesea, la nivelul cunoașterii commune,  se reduce fericirea la o stare de simplă normalitate iar, paradoxal,  starea de anormalitate ia astfel locul normalității. Ar fi însă grav să ne obișnuim  să gândim așa. De ce ? Perioadele de criză se caracterizează printrun deficit structural acut în organizarea și funcționarea instituțiilor. Corelat, apare și un deficit de “ bună guvernare”.   Reacția de corecție din partea comunității, în acord cu o scară de valori acreditată de principii ale unei societăți democratice- moderne, trebuie să fie imediată. Fericirea, ca realizare subiectivă de sine, trebuie astfel  să-și păstreze accesul la  valori superioare de autoactualizare, autodefinire, autoperfecționare. Avem în vedere aici complexitatea omului ca ființă bio-psiho-socio-culturală, cu un statut social bine definit .

De aceea, în dorința de a ajunge la fericire, nu putem utiliza rețete/soluții prefabricate. Impunerea sau absolutizarea oricărui model de viață, presupunând că acesta ne poate duce spre satisfacție/fericire,  va avea  o orientare directivă/dirijistă pentru comportamentul uman. Fericirea,  ca trăire intens  subiectivă,  respinge orice tentativă de manipulare a comportamentului. Imixtiunea în opțiunile  de viață personală  este interzisă, cu precizarea ca alegerile să se înscrie întrun cadru  valoric-normativ al organizării sociale.   De aceea, vorbind de soluții pentru atingerea fericirii,  aș recurge mai degrabă  la o morală a acțiunii responsabile în alegerea stilului de viață. Aceasta trebuie să elimine efectele negative/distructive ale acțiunilor noastre asupra celorlalți sau a mediului înconjurător, indiferent  că sunt, intenționate sau neinteționate, directe sau indirecte. Morala kantiană, prin imperativul categoric,  ne formulează   o cerință  esențială  de desfășurare a  acțiunilor noastre prin raportare la viața ceilorlalți. Ea se bazează pe  o  responsabilitate interioară a actiunilor în desfășurare dar și a efectelor produse în timp. Imperativul categoric kantian spune:  “ Acționează în așa fel ca maxima voinței tale să devină o lege universală”. În acest context, o morală machiavelică,  cu justificări de tipul  „Scopul scuză mijloacele”,  este exclusă aici. Ea rămâne un atribut al  unei organizări sociale de tip primitiv. Este bine cunoscut că nu poți fi fericit când prin efectele acțiunii tale ,  dorite sau nedorite, directe sau indirecte, așteptate sau neașteptate, produci suferință, nefericire celorlalți.  După cum, nu poți fi fericit, chiar în  condiții de maximă opulență, când ești înconjurat de   o masă mare de oameni nefericiți.

Fericirea presupune o  morală a acțiunii împreună fundată pe o etică a responsabilității  colective. Fericirea este susținută de un climat prietenos al relațiilor interpersonale bazat pe  „un model valoric cultural de viață”, (o cultură a relațiilor interpersonale*). Fericirea are nevoie  de o democrație reală, autentică, consolidată, versus una zgomotoasă și extrem de fragilă.

De aceea,   fericirea a fost și va rămâne strâns legată de nevoia unui spațiu propriu al libertății  de gândire și de acțiune  ( de prezența unei “culturi a libertății”* versus o „cultură a tăcerii”).

Toate aceastea ar putea deveni un vis frumos și pentru România dacă am respecta normele morale în acțiunile sociale și individuale.  

Expertiza
Expertiza
Expertiza
Cele mai descarcate
materiale de pe site
Expertiza
Publicistica sociologica
romaneasca dupa 1944
Expertiza
Biblioteca sociologica
virtuala