Servicii de cercetare statistică şi organizare de focus grupuri
26 ianuarie - 25 februarie 2017
Proiectul „Servicii de cercetare statistică și organizare de focus grupuri” este unul finanțat prin granturile Spațiului Economic și European (SEE) 2009-2014 și organizate în cadrul Programului Fondul ONG în România, Componenta Activități Complementare și a avut ca principale obiective:
- Creșterea gradului de cunoaștere a sectorului ONG din România, din punct de vedere al profilului și dimensiunii acestuia.
- Realizarea unei analize de profunzime a sectorului ONG din România în ceea ce privește evoluția generală a acestuia în termeni de dimensiune, mobilizarea cetățenilor, distribuția geografică, domenii de activitate, relevanță economică, relațiile cu guvernul și impactul asupra politicilor publice.
Beneficiarul acestui proiect a fost FDSC. Institutul de Cercetare a Calității Vieții a avut ca principale atribuții:
– organizarea a 12 focus-grupuri care au fost structurate pe 7 teme: organizații de/pentru tineret, finanțarea sectorului neguvernamental, organizare și capacitate, participarea sectorului neguvernamental în procesul politicilor publice, servicii sociale, drepturile omului, civic și influențarea politicilor și implicarea civică și acţiunea colectivă.
– analiza datelor calitative și realizarea celor 7 rapoarte de cercetare pentru fiecare temă abordată în cadrul focus-grupurilor
Activitatea de cercetare s-a desfășurat în București, Iași și Cluj-Napoca.
Alte noutăți
Anunț – Masa rotundă: Provocările diversității sociale și viața religioasă
Anunț - Masa rotundă: Provocările diversității sociale și viața religioasă Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) anunta organizarea masei rotunde cu tema "Provocările diversității sociale și viața religioasă", un eveniment ce aduce împreună...
Simona Maria STĂNESCU, Cătălin ZAMFIR, Simona MIHAIU (coordonatori) – POLICRIZELE SOCIETĂȚII ROMÂNEŞTI: STUDII ŞI ESEURI. ESTE ROMÂNIA PREGATITA?
Semnal editorial: Simona Maria STĂNESCU, Cătălin ZAMFIR, Simona MIHAIU (coordonatori) – POLICRIZELE SOCIETĂȚII ROMÂNEŞTI: STUDII ŞI ESEURI. ESTE ROMÂNIA PREGĂTITĂ? Semnalăm publicarea volumului colectiv Policrizele societății româneşti: studii şi eseuri – Este România...
Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024
Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of...
Seminar Violența de gen în învățământul profesional și tehnic – măsuri și instrumente de identificare și prevenire
Institutul de Cercetare a Calității Vieții Project 101049592 — CERV-2021-DAPHNE “Full service to increase capacity and awareness for disrupting genderbased violence in the VET sphere” Invitație Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române vă invită...
Conferinta : Identitate de grup și simbioză comunitară: Minoritățile etnice și religioase
Identitate de grup și simbioză comunitară: Minoritățile etnice și religioase Institutul de Cercetare privind Calitatea Vieții (ICCV) in parteneriat cu, Departamentul de Relații Interetnice (DRI), cu Intitutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor...
Newsletterul proiectului Orizont Europa Re-place – Redefinirea zonelor non-metropolitane rămase în urmă prin mobilitate și dezvoltare alternativă
Newsletterul proiectului Orizont Europa Re-place - Redefinirea zonelor non-metropolitane rămase în urmă prin mobilitate și dezvoltare alternativă În cadrul proiectului Re-Place, a fost lansată o serie de newslettere, cu două numere disponibile publicului până în...
Proiectul Orizont Europa Re-Place- Redefinirea zonelor non-metropolitane rămase în urmă prin mobilitate și dezvoltare alternativă – întâlnirea anuală de consorțiu de la Riga
Proiectul Orizont Europa Re-Place- Redefinirea zonelor non-metropolitane rămase în urmă prin mobilitate și dezvoltare alternativă – întâlnirea anuală de consorțiu de la Riga Întâlnirea anuală a consorțiului care implementează proiectul Orizont Europa Re-Place a avut...
Anunț susținere în ședință publică a tezei de doctorat METODE DE MĂSURARE A SCHIMBĂRII SOCIALE ÎN SFERA FAMILIEI Student-doctorand SORANA VĂSIOIU (MOCANU)
Anexa 12...
Anunț susținere în ședință publică a tezei de doctorat SOCIAL POLICIES FOR VULNERABLE GROUPS, Student-doctorand BIANCA BULIGESCU
Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat Social policies for vulnerable groups, Student-doctorand BIANCA BULIGESCU Componența comisiei: Președinte: Dr. Sorin Cace, CS I,...
Anunț susținerea în ședință publică a tezei de doctorat EDUCAȚIA, FUNDAMENT AL FORMĂRII PERSONALULUI DIN PENITENCIARE, Student-doctorand Carmen MATEI
Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat EDUCAȚIA, FUNDAMENT AL FORMĂRII PERSONALULUI DIN PENITENCIARE, Student-doctorand Carmen MATEI Componența comisiei: Președinte: CS I, dr. Sorin CACE...
Broșura de prezentare a ICCV, incluzând direcțiile de cercetare, programele instituționale, publicațiile relevante și domeniile de expertiză ale Institutului, poate fi descărcată aici:
Institutul de Cercetare a Calității Vieții - 30 de ani de cercetare în beneficiul comunității