Mona Simu
Cercetător ştiinţific
Mona Simu activează în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii începând din anul 1997, ca redactor la revista institutului – Revista Calitatea Vieţii, iar din anul 2017 este cercetător la acelaşi institut. De asemenea, ea este student doctorand la Şcoala de Studii Superioare a Academiei Române, sub îndrumarea domnului profesor dr. Cătălin Zamfir, cu viitoarea teză având ca subiect problemele sociale aşa cum sunt ele reflectate în presa scrisă românească.
Se ocupă în continuare de revista institutului – Revista Calitatea Vieții, colaborând şi cu redacţia revistei Sociologie Românească.
A participat recent la numeroase conferinţe științifice (Oradea, Braşov, Bucureşti, Viena), unde şi-a prezentat în primul rând munca din cadrul studiului pentru obținerea titlului de doctor, dar și pe alte teme, şi a publicat articole în volumele sau numerele de revistă rezultate în urma acestor conferințe.
Direcţiile sale de interes ca cercetător sunt îndreptate către studiul problemelor sociale, către instituția media şi cum se raportează aceasta la diferite probleme sociale şi fenomene din societate, ca spre exemplu, migraţia; legătura dintre migraţie şi unele probleme sociale; rolul şi locul media în societate; locul și rolul culturii, problematica de gen în media și în cultura de masă etc. A scris de asemenea texte de cercetare pentru Rapoartele interne pe care ICCV le realizează anual, axate pe diferite probleme de interes actual din societatea românească, participând de asemenea la proiecte desfășurate în cadrul institutului.
Domenii de interes: media; probleme sociale; migraţie; cultura (muzică şi gen)
Email: monasimu@yahoo.com; monasimu2@gmail.com
Alte noutăți
Anunț – Masa rotundă: Provocările diversității sociale și viața religioasă
Anunț - Masa rotundă: Provocările diversității sociale și viața religioasă Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) anunta organizarea masei rotunde cu tema "Provocările diversității sociale și viața religioasă", un eveniment ce aduce împreună...
Simona Maria STĂNESCU, Cătălin ZAMFIR, Simona MIHAIU (coordonatori) – POLICRIZELE SOCIETĂȚII ROMÂNEŞTI: STUDII ŞI ESEURI. ESTE ROMÂNIA PREGATITA?
Semnal editorial: Simona Maria STĂNESCU, Cătălin ZAMFIR, Simona MIHAIU (coordonatori) – POLICRIZELE SOCIETĂȚII ROMÂNEŞTI: STUDII ŞI ESEURI. ESTE ROMÂNIA PREGĂTITĂ? Semnalăm publicarea volumului colectiv Policrizele societății româneşti: studii şi eseuri – Este România...
Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024
Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of...
Seminar Violența de gen în învățământul profesional și tehnic – măsuri și instrumente de identificare și prevenire
Institutul de Cercetare a Calității Vieții Project 101049592 — CERV-2021-DAPHNE “Full service to increase capacity and awareness for disrupting genderbased violence in the VET sphere” Invitație Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române vă invită...
Conferinta : Identitate de grup și simbioză comunitară: Minoritățile etnice și religioase
Identitate de grup și simbioză comunitară: Minoritățile etnice și religioase Institutul de Cercetare privind Calitatea Vieții (ICCV) in parteneriat cu, Departamentul de Relații Interetnice (DRI), cu Intitutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor...
Newsletterul proiectului Orizont Europa Re-place – Redefinirea zonelor non-metropolitane rămase în urmă prin mobilitate și dezvoltare alternativă
Newsletterul proiectului Orizont Europa Re-place - Redefinirea zonelor non-metropolitane rămase în urmă prin mobilitate și dezvoltare alternativă În cadrul proiectului Re-Place, a fost lansată o serie de newslettere, cu două numere disponibile publicului până în...
Proiectul Orizont Europa Re-Place- Redefinirea zonelor non-metropolitane rămase în urmă prin mobilitate și dezvoltare alternativă – întâlnirea anuală de consorțiu de la Riga
Proiectul Orizont Europa Re-Place- Redefinirea zonelor non-metropolitane rămase în urmă prin mobilitate și dezvoltare alternativă – întâlnirea anuală de consorțiu de la Riga Întâlnirea anuală a consorțiului care implementează proiectul Orizont Europa Re-Place a avut...
Anunț susținere în ședință publică a tezei de doctorat METODE DE MĂSURARE A SCHIMBĂRII SOCIALE ÎN SFERA FAMILIEI Student-doctorand SORANA VĂSIOIU (MOCANU)
Anexa 12...
Anunț susținere în ședință publică a tezei de doctorat SOCIAL POLICIES FOR VULNERABLE GROUPS, Student-doctorand BIANCA BULIGESCU
Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat Social policies for vulnerable groups, Student-doctorand BIANCA BULIGESCU Componența comisiei: Președinte: Dr. Sorin Cace, CS I,...
Anunț susținerea în ședință publică a tezei de doctorat EDUCAȚIA, FUNDAMENT AL FORMĂRII PERSONALULUI DIN PENITENCIARE, Student-doctorand Carmen MATEI
Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat EDUCAȚIA, FUNDAMENT AL FORMĂRII PERSONALULUI DIN PENITENCIARE, Student-doctorand Carmen MATEI Componența comisiei: Președinte: CS I, dr. Sorin CACE...
Broșura de prezentare a ICCV, incluzând direcțiile de cercetare, programele instituționale, publicațiile relevante și domeniile de expertiză ale Institutului, poate fi descărcată aici:
Institutul de Cercetare a Calității Vieții - 30 de ani de cercetare în beneficiul comunității